top of page

3 obiecte de calitate în care să investești pentru a fi mereu la modă

Updated: Jun 30, 2019




Moda este costisitoare, stilul nu. Nina Garcia


Regula de bază în alegerea oricărui aspect din viața ta trebuie să fie calitatea. Piesele vestimentare și accesoriile nu fac excepție. Și cred că nimeni nu poate să contrazică asta! Mare atenție, calitate nu înseamnă brand, iar brand nu înseamnă întotdeauna calitate.

Piesele esențiale la care eu m-am oprit astăzi sunt poate dintre cele mai comune. Tocmai din acest motiv nu trebuie să facem rabat din punct de vedere al calității atunci când facem o astfel de achiziție. Și tocmai pentru că sunt comune și nelipsite sunt de foarte multe ori alese în mod greșit.


Pantofii, geanta și geaca de piele se bucură de faimă, de ani buni încoace.


Am ales să discut despre pantofi și geantă pentru că sunt accesoriile care ne sunt mereu fidele, vor rămâne mereu alături de noi, chiar dacă ne îngrășăm, slăbim sau îmbătrânim. Și care, fără să rostească un cuvânt, spun lumii întregi cât de elegante, rafinate și minunate suntem.

Mă întreabă o prietenă la un moment dat “cu ce sunt pantofii mai importanți decât alte piese”. Bună întrebare, am un răspuns pe măsură: cu totul! Pantofii cu toc sunt incontestabil un instrument extrem de puternic – îți schimbă starea sufletească, ținuta, postura, atitudinea. Ei transformă o ținută și conferă o imagine senzuală picioarelor.

Investește în cea mai bună calitate! Chiar dacă este vorba despre o singură pereche. Probează mult și găsește mărimea și calapodul perfect ție. Odată ce ai identificat asta, ia-ți pe mai multe culori, dacă te ține portofelul. Începe cu cei negri, apoi nude, lac roșu, metalici. Nu uita că este aproape imposibil să conferi unor pantofi ieftini o imagine de lux. Cheltuiți cu prudență, dar inteligent.


Trucuri. În cazul pantofilor decupați sau al sandalelor, nu etalați mai mult de 2 degete. Tocul de peste 10 cm vă vor face să nu mai mergeți corect, așa că limitați-vă.

Trebuie să ne alegem geanta așa cum ne alegem prietenele. Așadar, să fim foarte selective! Așa cum avem prietenele foarte bune, avem gențile de zi și, ocazional, avem gențile de seară, cunoștințele.

Cheia alegerii genților de zi constă în caracterul lor personal și în rafinamentul vostru. La fel ca și pantofii, geanta binedispune, susține activitatea voastră, e mereu acolo cu ce aveți nevoie. Așa trebuie să fie geanta de zi. Încăpătoare și practică. Ea se asortează cu orice, pentru că se asortează cu tine.

Optează pentru un model clasic, o culoare închisă, din piele naturală, care să treacă testul de anduranță. O altă geantă de zi este cea de dimensiune medie, de preferat altă culoare decât negru, cu mâner sau pe lanț, pentru momentele intermediare ale zilei sau pentru birou.


Trucuri. Alege modele care să treacă testul timpului, clasice. Inspiră-te de la marii designeri şi alege un model similar, frumos finisat, fără logouri sau fermoare la vedere. Dacă vrei să o faci să pară mai jucauşă, adaugă un batic de mătase pe care să îl legi de mâner. Fii creativă!

Dacă vreţi ceva exotic, o geantă din piele de crocodil de care o să vă îndrăgostiți nu îşi va pierde farmecul nici peste 10 ani.


De ce geaca de piele şi nu altceva? Pentru că este o piesă care dă savoare unei ţinute şi a cărei rezistenţă în topul preferinţelor este comparabilă cu cea a denimului. Este versatilă, o porţi mai mult de un sezon, ani la rând.

Cu toate acestea, numeroase dintre modelele de pe piaţă sunt neconforme calitativ sau au o croială dezavantajoasă. Şi, având în vedere că o jachetă de piele de o anumită calitate este destul de costisitoare, estre foarte important să o alegi pe cea care va atrage doar admiraţie.

Cum facem asta? Croiala trebuie să fie foarte bine gândită, astfel încât să arate stylish, şi să nu transforme ţinuta într-una ieftină, kitschoasă.

O jachetă simplă, din piele moale, croită pe linia corpului, până în talie, stil biker, sau de lungime medie, se va potrivi majorității.


Trucuri. Combină-o cu o fustă creion, pantaloni eleganți sau chiar cu o rochie frumoasă, cu print jucăuş în contrast. Ai grijă să eviţi jachetele biker supra încărcate cu ţinte şi catarame, chiar dacă sunt la modă...nu sunt o investiţie clasică.

La final, te invit pe Grupul pentru dezvoltarea stilului personal - Facebook. Iar pentru postările din social media utilizează hashtagul #danabarbu.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activă pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și Grupul.

Stay Stylish, db



Comments


Post: Blog2_Post

Bucharest, Romania

Subscribe Form

Thanks for submitting!

©2018 by Dana Barbu. Proudly created with Wix.com

  • Instagram
  • Facebook
bottom of page