top of page

Despre cum am fost expozant la un Yard Sale (și ce așteptări să ai, realistic vorbind)

Updated: Jun 30, 2019


Înainte să fiu expozant la un târg de produse pre-owned am căutat articole pe internet unde să descopăr de ce am nevoie sau să îmi fac niște așteptări reale cu privire la ce avea să urmeze și…nu am găsit mai nimic în mediul virtual. Așa că sper ca acest articol să te ajute sau măcar să te ghideze așteptările. Este doar o experiență personală împărtășită.

În primul rând comunicarea cu organizatorii este esențială!

Locația este, de asemenea, foarte importantă. Poate la fel de importantă precum notorietatea târgului (câștigată în edițiile anterioare, dacă există).

De asemenea, condițiile meteo pot influența masiv, la fel ca suprapunerea cu un eveniment similar ce va avea loc în aceeași zi.

Eu am participat la un târg în weekendul funeraliilor Regelui Mihai I, un week-end în care a și plouat foarte mult. În mare măsură târgul a fost compromis de cele 2 aspecte semnalate, care au apărut ulterior fixării datei de către organizatori.

În ziua cu pricina este necesar să vii cu cel puțin o oră mai devreme, aș recomanda chiar 2, dacă nu ai prețurile puse pe articolele scoase al vânzare, care e o treabă destul de migăloasă și o să îți ocupe mult timp. Gândește-te dacă ai nevoie să ai asupra ta șurubelnițe, inbusuri, sau alte chestii inginerești necesare montării standurilor, în cazul în care acestea nu sunt furnizate de către organizator.

De asemenea, ia cu tine saci de menaj pentru a arunca ceea ce nu îți mai este de folos, nimic nu este mai urât decât un stand dezorganizat! Sacoșele mari de hârtie te vor ajuta să maschezi elegant lucrurile necesare, geanta, mâncarea, apa sau jacheta personală, precum și obiectele administrative menționate mai sus. Pe acestea le poți depozita facil în spatele standului, fără să atragă atenția curioșilor, pentru un plus de liniște sufletească pentru tine – astfel doar tu ai acces la ele și nu vor încurca potențialii clienți.

Prețul produselor trebuie să fie vizibil și lizibil pe fiecare articol în parte, pentru a evita multe dintre întrebările cumpărătorilor. Acesta trebuie să fie realist și…scăzut. Și mereu trebuie să le spui că ești deschisă la negocieri. Am trăit drama românului: dacă e prea ieftin, de ce e ieftin, dacă e prea scump, de ce este scump?! Clientela se așteaptă să găsească doar chilipiruri la aceste evenimente. Știu că nu îți vine să dai sacoul acela superb pe nimic, iar în cazul în care nu ești dispusă să faci asta vei pleca mai mult ca sigur înapoi cu el acasă…

Sincer, în cazul meu cel mai bine s-au dat bijuteriile. Organizează pe o măsuță mică sau un scaun (sau chiar pe o cutie) un punct de interes, simpatic și prietenos, pe alee, în fața standului tău, cu accesorii, care va face ca cei care trec printre standuri să se oprească în dreptul tău și să fie mai atenți la tine. Eu am folosit accesorii precum: genți, eșarfe, curele, bijuterii…și le-am vândut cam pe toate.

În schimb, la haine și încălțăminte oamenii nu au fost foarte receptivi. Bine, eu port XS, este și un public țintă restrâns.


Pentru a te organiza mai bine și a rezista pe parcursul zilei, este bine să ai la tine apă, cafea, snacksuri, iar dacă mănânci, e bine să consumi alimentele în spațiile special destinate/ amenajate, nu în fața potențialilor clienți. Ei caută o fire prietenoasă care să le ofere date despre produse, sau să se uite în liniște, nu să te deranjeze de la masă. În principal, ține minte că va fi destul de obositor, fă-ți rezerve.


Deși a fost un târg cu produse premium și low, pre-owned, cei care se uitau la haine se așteptau probabil să găsească lucruri mult mai ieftine, astfel că unele dintre expozante nu au reușit să vândă nimic. Din punctul lor de vedere nu se justifică să participi la un astfel de târg. Însă nu au negociat deloc cu doritorii.

În opinia mea, dacă ești deschisă, pozitivă și socializezi bine, vei avea ceva baftă, sau vei reuși măcar să faci schimburi cu celelalte fete ca să nu te întorci acasă tot cu hainele tale.

Eu recomand ca experiență și nivel de socializare, fiind genul de om și eveniment care leagă prietenii, participantele având clar interese comune – hainele, iar cunoștințele din domenii foarte variate. Energia expozantelor a fost fantastică, multă lume prietenoasă și multă voie bună, astfel că plictiseala sau oboseala nu s-au mai simțit.

Foarte important: din respect pentru cei/ cele care au organizat, dar și pentru participanți, nu te apuca să strângi înainte de ora de închidere. Este lipsă crasă de bun simț, iar cei care vă vor vizita târgul spre seară, destul de mulți, nu doresc să facă cumpărături într-un șantier…


La final, te invit pe Grupul pentru dezvoltarea stilului personal - Facebook. Iar pentru postările din social media utilizează hashtagul #danabarbu.

Sper că informațiile de mai sus ți-au fost utile și că vei dori să le împărtășești și cu prietenii tăi. Dacă ești activă pe rețelele de socializare, intră te rog și pe pagina de Facebook și bifează sub butonul ”Urmărește” opțiunea ”Vezi mai întâi”. În felul acesta primești notificări la fiecare nou articol. E gratuit! La fel și Grupul.

Stay Stylish, db



 
 
 

Comentários


Post: Blog2_Post

Bucharest, Romania

Subscribe Form

Thanks for submitting!

©2018 by Dana Barbu. Proudly created with Wix.com

  • Instagram
  • Facebook
bottom of page